ANCOM scoate la licitatie drepturile de utilizare a frecventelor radio pentru benzile de 800 Mhz, 900 Mhz, 1800 Mhz si 2600 Mhz.
ANCOM trebuie sa puna in aplicare anul acesta directiva europeana de largire a spectrului radio pentru oferirea serviciilor de comunicatii mobile. Afla detalii despre concurs.
Se vor licita 42 de blocuri pereche de cate 5 Mhz din care: 6 vor fi in banda de 800 Mhz, 7 in banda de 900 Mhz, 15 vor fi de banda 1800 Mhz si 14 in banda de 2600 Mhz. De asemenea, vor fi vandute 3 blocuri nepereche de cate 15 Mhz din banda de 2600 Mhz.
Perioada de utilizare a frecventelor va fi de 15 ani incepand din 6 aprilie 2014. Institutia a intocmit si un proiect de hotarare de Guvern pentru a se stabili pretul fiecarui bloc pereche.
“Licitatia este cea mai buna solutie pentru maximizarea beneficiilor economice si sociale pentru utilizatorii romani, prin alocarea si utilizarea eficienta a cat mai multor frecvente disponibile, respectiv cresterea ofertei de servicii de acces la internet in banda larga. Autoritatea si-a propus ca prin licitatie sa stabileasca si sa obtina valoarea reala a acestei resurse limitate a statului roman si sa stimuleze concurenta, investitiile si inovatia pe piata de comunicatii. In plus, mecanismul a fost gandit astfel incat sa ofere conditii perfect egale atat tuturor jucatorilor actuali din piata romaneasca de comunicatii, cat si potentialilor nou-veniti si va fi consultat la nivel intern si international cu maxima transparenta si deschidere”, a declarat Catalin Marinescu, presedintele ANCOM, in cadrul unei conferinte de presa in care a prezentat pachetul de documente ale licitatiei de spectru.