ANCOM propune scaderea drastica a tarifelor de interconectare practicate de catre operatori pentru apelurile serviciilor de telefonie fixa si telefonie mobila.
Este cea mai mare scadere a tarifelor de interconectare
In urma unor calcule complexe realizate de expertii ANCOM in ultimele luni, tariful pentru terminarea apelurilor in retelele mobile vor scadea de la 3,07 eurocenti in prezent la 0,86 eurocenti de la 1 ianuarie 2014, in timp ce pentru terminarea apelurilor in retelele fixe, tariful va scadea de la 0,67 eurocenti in prezent, la 0,15 eurocenti de la 1 ianuarie 2014. Toate tarifele sunt pe minut.
Tarifele mentionate mai sus vor fi aplicate de 51 de operatori de telefonie fixa si 6 operatori de telefonie mobila, toti acestia acoperind practic 99% din abonati.
Deciziile ANCOM care reglementeaza aceste tarife sunt in faza de proiect, cei interesati avand posibilitatea sa trimita observatiile pana la data de 30 septembrie 2013.
”Am convingerea ca aceste masuri vor da un suflu nou concurentei si vor stimula astfel dezvoltarea unor retele din ce in ce mai performante, folosite tot mai intens de catre tot mai multi utilizatori, pentru servicii mai multe si mai diversificate” a declarat cu aceasta ocazie presedintele ANCOM Catalin Marinescu.
Scaderea tarifelor pe care operatorii le platesc intre ei va determina imlicit scaderea tarifelor platite de utilizatorii serviciilor de telefonie fixa si mibila pentru apelurile efectuate. Ramane de vazut cum vor compensa companiile de telefonie aceste scaderi majore a veniturilor, astfel incat profiturile sa ramana ridicate.