Compania Disney a anuntat incheierea unui acord cu operatorul prin satelit american Dish Network pentru difuzarea posturilor sale pe internet, in afara abonamentului de televiziune traditional.
Acordul semnat de cele doua grupuri vizeaza conditiile de difuzare ale posturilor detinute de Disney (ABC, Disney Channel si ESPN) pentru abonatii operatorului Dish. In plus, contractul ofera posibilitatea de a crea noi servicii in viitor, destinate clientilor Dish Network care detin doar abonamente pentru internet de mare viteza. Astfel, compania de cablu va utea difuza la cerere programele posturilor Disney in cadrul unei oferte de televiziune online.
Site-ul 247Wallst.com noteaza faptul ca acest acord este o premiera in sensul in care niciun proprietar de continut nu a mai oferit unui operator de cablu si satelit drepturi digitale pentru a putea vinde programele in afara abonamentului de televiziune cu plata. De asemenea, analistii americani arata ca Dish poate incheia acorduri similare si cu alti producatori, precum CBS, 21st Century Fox sau Comcast, oferind astfel servicii de televiziune prin internet, in locul antenelor satelit amplasate pe acoperis.