Înainte și după ANCOM

În ultimele luni industria telecom a trecut prin mari emoții, începând cu anunțarea plecării președintelui ANCOM, Cătălin Marinescu în data de 24 martie, și culminând cu OUG 33 din 27 aprilie 2017,  prin care a fost modificată procedura de alegere a noii conduceri, fiind eliminate prerogativele președintelui României în acest sens. Prin această modificare, numirea președintelui ANCOM se face prin votul camerelor reunite ale Parlamentului, fiind necesară aprobarea de către majoritatea deputaților și senatorilor prezenți, nu majoritatea absolută.

Implicarea instituției prezidențiale, a Guvernului și a Parlamentului în procesul de numire și de control al ANCOM a reprezentat soluția găsită în 2009 de autoritățile române atât pentru a soluționa o procedură de infringement deschisă de Comisia Europeană împotriva României, cât și pentru a oferi autorității de reglementare stabilitate și independență față de factorul politic.  În perioada 2002-2009, când numirea conducerii autorității se făcea de către primul ministru, iar controlul era exercitat de Executiv și Parlament, aceasta a avut 4 președinți, în funcție de culoarea guvernului: Ion Smeeianu (PSD) între 2002-2005, Dan Georgescu (PNL) între 2005 și 2008, Liviu Nistoran (PD) între 2008 și 2009, Cătălin Marinescu (PDL) între 2009 și 2017, singurul cu un mandat complet de 6 ani,  și 4 denumiri diferite: ANRC, ANRCTI, ANC și ANCOM, pentru ca în cazul contestării în justiție a pierderii poziției, reclamantul să nu poate fi reangajat. Ca răspuns la aceste practici, Comisia Europeană a modificat directiva-cadru 2002/21/EC. Astfel președintele autorității de reglementare poate fi schimbat doar în cazul în care nu mai satisface condițiile necesare îndeplinirii sarcinilor sale conform legislației naționale.

Potrivit Guvernului, actul normativ prin care este schimbată procedura de numire a președintelui ANCOM era necesar datorită pasivității președintelui României față de propunerile anterioare privind înnoirea conducerii instituției, fapt care impiedică exercitarea atribuțiilor autorității în parametri normali. Dacă tergiversarea unei noi numiri pune sub semnul întrebării activitatea de reglementare într-unul din cele mai active domenii, cel al comunicațiilor electronice, domeniu deobsebit de dinamic și de important în revoluția digitală prin care trece societatea actuală, este la fel de adevărat și că ordonanța Executivului anulează o reformă al cărei scop era depolitizarea și buna funcționare a instituției. De aici și temerea actorilor din industrie că această schimbare poate duce la revenirea numirilor politice, care ar urma să aducă în poziții-cheie oameni nepregătiți profesional și care prin decizii neinspirate pot conduce la anularea progreselor realizate în ultimii 8 ani, perioadă în care autoritatea a performat, România ocupând unul din locurile fruntașe în Europa la acest capitol. În plus, practica a arătat că față de președinte, Guvernul se schimbă mult mai des, iar în condițiile în care partidul care formează cabinetul constituie și majoritatea parlamentară, se poate reveni la situația anterioară anului 2009 când fiecare nou executiv aducea un nume nou în fruntea instituției.

Deși se poate argumenta faptul că președintele României nu a reacționat în timp util pentru a numi o nouă conducere a ANCOM, întrucât mandatul lui Cătălin Marinescu a expirat în aprilie 2015 și ultimii 2 ani s-au desfășurat sub forma provizoratului, nici noul Guvern nu a trimis o nouă propunere în cele 4 luni care au trecut de la instalare. Într-adevăr, situația actuală a survenit datorită faptului că numirea a unui nou președinte ANCOM, inițiată în 2015 de către premierul de atunci, Victor Ponta, nu a fost finalizată, pe motiv că acesta a demisionat la scurt timp după aceea. Președinției i se poate reproșa deci, faptul că nu a cerut noului Executiv să prezinte o propunere în ciuda mai multor solicitări în acest sens venite de la personalități din domeniu. Cu toate acestea, modificarea legii este prematură și îngrijorătoare, cu atât mai mult cu cât ea are loc în cadrul unui conflict între președintele României și principalul partid de guvernare. Aspectul de răfuială politică a acestei modificări legislative, indică în primul rând imaturitatea democratică a principalelor instituții ale statului român, care își modifică atribuțiile pentru a reflecta starea de spirit sau relațiile dintre liderii unor diverse facțiuni. Această stare de fapt reprezintă în primul rând o vulnerabilitate a statului român care se răsfrânge atât asupra modului în care funcționează societatea românească, cât și a felului în care acesta este perceput în plan extern de către parteneri. Ori, singura soluție pentru dezvoltarea democratică a statului român este separarea raporturilor instituționale de raporturile dintre indivizii care le conduc.

Emoțiile industriei sunt pe cât de vii,  pe atât de diverse. În primul rând, există o îngrijorare a angajaților în ceea ce privește salariile, atât în ceea ce privește momentul actual, când în lipsa unei conduceri nu vor putea fi virate salariile, întrucât nu mai există ordonatorul principal de credite, cât și pe termen mediu și lung, unde există teama că noua lege a salarizării ar putea include și angajații autorității, deși aceasta nu se finanțează de la bugetul de stat ci din fonduri atrase de la operatorii pieței pe care o monitorizează, tot în scopul asigurării independenței politice a instituției. În cazul în care noul președinte nu va acționa, iar legea va afecta și ANCOM, atunci salariile vor fi reduse la jumătate, cu efecte grave asupra capacității de reglementare a autorității, întrucât specialiștii cei mai buni vor fi atrași de actorii din piață, iar cei care vor rămâne nu vor mai avea aceeași motivație.

De cealaltă parte, actorii din piață sunt îngrijorați de posibile repercusiuni pe care instabilitatea la nivelul conducerii ANCOM le poate avea asupra competiției sau reglementărilor pieței, în condițiile în care comunicațiile electronice reprezintă un domeniu extrem de dinamic, schimbările fiind antrenate de inovațiile tehnologice. Iată numai câteva din preocupările ANCOM din perioada imediat următoare – principala problemă este menținerea competiției într-o piață a telefoniei mobile în plină schimbare. Astfel luna viitoare se renunță oficial la roaming între statele UE, fapt care va permite penetrarea de noi actori în țara noastră, în special operatorii de rețele mobile virtuale (MVNO). Tot aici, trebuie avută în vedere accederea la tehnologia 5G, care se preconizează că va schimba modul de conectarea utilizatorilor. În primul rând trebuie licențiată tehnologia și alocarea unei benzi de frecvențe, împreună cu organizarea licitației de spectru, care să permită primele experimente încă de anul viitor, pentru a ne conforma planului de acțiune 5G stabilit de CE. Tot în cadrul acestei piețe, trebuie avut în vedere consumatorul român, cu scopul de a crește accesibilitatea serviciilor. Aceasta deoarece în momentul de față există mai multe practici care au dispărut deja în alte state din UE și care ar trebui rezolvate și la noi, pentru a permite o mobilitate mai mare a acestuia, servicii mai bune și eliminarea taxelor inutile. Un exemplu în acest sens sunt tarifele de terminare în rețelele mobile care au rămas la nivelul din 2014, iar telefoanele vândute la abonamente de către principalii operatori sunt codate în rețea, conducând astfel la situații în care românii au în buzunare mai multe telefoane, pentru mai multe rețele, pentru a reduce costurile, care sunt contorizate în euro, cu toate că salariile consumatorilor, contabilitatea furnizorilor și plata efectivă a taxelor se realizează în lei.

În ceea ce privește accesul la internet și conexiunile broadband, acesta este inegal repartizat la nivel geografic, fapt care aduce România pe unul din ultimele locuri la nivelul UE la acest capitol. Trebuie stimulate investițiile în rețele de mare viteză care să conecteze toate regiunile țării, pentru accederea reală la digitalizare, proiect trâmbițat, început de mai multe ori, dar rămas în continuare un deziderat, și care în condițiile actuale nu mai reprezintă un lux, ci o necesitate pentru dezvoltarea viitoare a țării noastre. Și în acest domeniu, ANCOM joacă un rol deosebit de important prin prisma Legii Infrastructurii din 2016, care prevede condițiile în care furnizorii de rețele de comunicații electronice pot avea acces pe proprietatea publică sau privată pentru a construi și întreține elementele fizice ale rețelelor. Autoritatea stabilește, potrivit legii, tarifele maxime de acces care pot fi percepute pentru dreptul de acces pe proprietatea publică, în scopul uniformizării și obiectivității stabilirii prețurilor. Standardele stabilite de ANCOM vor avea caracter orientativ și pentru negocierea prețurilor accesului pe proprietatea privată.

Având în vedere cele de mai sus, este esențial pentru dezvoltarea armonioasă a pieței comunicațiilor ca ANCOM să rămână în afara intereselor politice și să-și păstreze intactă capacitatea de arbitru în piață și partener de încredere al operatorilor din industrie.