Samsung noul partener al jocurilor olimpice

Pentru că ne apropiem cu pași repezi de jocurile de iarnă, foarte multe companii au ales să se alăture concurenților și să le premieze participarea. Cu toții știm că în această perioadă foarte multe companii se vor alătura, în calitate de parteneri, jocurilor olimpice de la PyongChang. Chiar dacă sportivii olimpici nu pleacă cu o medalie, vor primi un nou telefon, mai exact un smartphone de la Samsung. Miercuri, gigantul tehnic a anunțat o ediție specială a smartphone-ului Galaxy Note 8 pentru toți sportivii care concurează la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang 2018. Samsung a declarat că va

Oimiakon, localitatea de gheață

Oimiakon este un sat cu câteva sute de locuitori din Rusia. A intrat în cartea recordurilor în urmă cu 85 de ani drept zona locuită cu cea mai mică temperatură, care în 1933 a fost de -67,7 grade Celsius. Bine, sunt zone pe planeta asta cu temperaturi mult mai scăzute, însă Oimiakon este o zonă locuită, în timp ce restul nu sunt. În sat este atât de frig încât oamenilor le îngheață genele în câteva secunde de stat afară, cerneala din stilourile elevilor îngheață, bateriile de orice tip se descarcă într-un timp foarte scurt, iar oamenii care poartă ochelari aleg

Hackerii au lovit din nou

Într-o lume în care domeniul virtual a devenit din ce în ce mai puternic, monezile digitale sunt acum principala atracție printre hackeri. Într-un atac online sâmbătă, o monedă virtuală, mai exact Stellar Lumen, a fost ținta unor hackeri. Aceștia au cauzat o pierdere de 400 000 de dolari. Aceștia au distrus serverul care găzduiește BlackWallet. Moneda Stellar Lumen se află pe poziția a 8-a drept ce mai populară monedă. Deși cei de la BlackWallet au încercat să avertizeze utilizatorii de acest atac cibernetic, nu mulți au crezut că este posibil. Din această cauză, mulți utilizatori au continuat să fie activi

China trimite insecte și plante pe lună

Se pare că mai multe agenții spațiale doresc să exploreze Luna din nou, mai bine decât a fost explorată în trecut. Președintele Americii, Donald Trump, a decis ca Luna să fie principalul obiectiv al NASA, iar pe lângă el s-au declarat și alte state interesate de explorarea Lunii. Printre ele se află și China, care prin Programul Chang a trimis pe orbita Lunii un lander și două sonde spațiale. Chinezii se pregătesc în acest an pentru a patra misiune pe Lună, iar scopul principal al acesteia este studierea geologiei. Ba chiar au pus la punct și un experiment, prin care

ASUS Zenbook 13 (UX331UAL) şi X507 au fost prezentate în cadrul CES 2018

ASUS nu a lăsat ștacheta mai jos față de celalalte companii care și-au prezentat produsele în cadrul CES 2018, astfel încât compania taiwaneză a prezentat două notebook-uri destul de interesante. Primul dintre ele, Zenbook 13 (UX331UAL), este un model foarte subțire, ușor și elegant. Are display de 13.3 inch cu rezoluție FullHD sau 4K, are procesor Intel Core i7 de generație a opta, placă video nVidia GeForce MX150, vine cu până la 16 GB RAM, până la 1 TB spațiu de stocare, are scanner de amprente, difuzoare Harman Kardon, rulează Windows 10, are integrate funcțiile Modern Standby și Windows Hello,

Samsung a lansat primul televizor modular microLED în cadrul CES 2018

Probabil ați citit și voi în ultimele zile despre televizorul Samsung căruia îi poate fi schimbată forma și dimensiunea în funcție de nevoile posesorului. Acesta a fost lansat în cadrul CES 2018, are un ecran de 146 de inch – 370 cm, o rezoluție 8K, vine cu tehnologie microLED cu emisie automată, oferind o claritate superioară conținutului indiferent de rezoluție, iar numele acestuia este „The Wall” (Peretele). Jonghee Han, președintele diviziei Visual Display al Samsung Electronic, a declarat faptul că “La Samsung suntem dedicați să oferim consumatorilor experiențe inedite de vizionare. “The Wall”, primul televizor modular MicroLED pentru consumatori, este

Ce mai lansează Samsung în cadrul CES 2018 – un frigider și o mașină de spălat marca Samsung

Samsung a prezentat în cadrul CES 2018, printre altele, niște produse mai neobișnuite ca să zic așa. Este vorba de frigiderul Samsung Family Hub și de mașina de spălat Samsung WW6850N. Frigiderul Samsung Family Hub este un model normal în mare parte, însă iese în evidență prin asistentul vocal Bixby. Mai precis, prin intermediul asistentului vocal, utilizatorii vor putea conecta frigiderul la alte device-uri inteligente din casă, putând astfel să le și controleze. Frigiderul este echipat și cu un ecran de pe care vei putea urmări camerele video de supraveghere, iar pe lângă el are și o pereche de boxe

Omul Spectacol- recenzie

Omul Spectacol este acel film în care nu te aștepți să îl vezi pe fiorosul, răzbunătorul Hugh Jackman aka bineștiutul Wolverine. Partea bună? Este nominalizat la Globurile de Aur! Să o luăm de la început! V-ați uitat la La La Land? Dacă nu, ar trebui să o faceți. Este unul dintre cele mai apreciate filme de la Oscar din ultimii ani. Și ceea ce este și mai interesant este faptul că este un musical reinterpretat. Mai exact, nu se cântă chiar tot timpul, iar momentul de musical este cu adevărat deosebit. Revenind la Omul Spectacol trebuie să vă spunem ca

Asteroidul Halloween se va apropia din nou de Terra

Asteroidul Halloween, denumit și Asteroidul 2015 TB145, este o rocă spațială care are o formă cel puțin ciudată. Acesta a fost descoperit într-o zi de Halloween, pe 31 octombrie 2015, când a trecut pe lângă Pământ la o distanță de doar 480 de mii de km. Întâmplarea este și mai interesantă fiindcă asteroidul are o formă ciudată, semănând din diverse unghiuri cu un craniu uman. Datorită zilei în care a fost observat și datorită formei acestuia, roca spațială a primit denumirea de Asteroidul Halloween. Astronomii l-au verificat atent și au obținut informații interesante despre el. Are diametrul de 640 de

Internetul ne face mai superficiali

Dependenta de internet cauzeaza mari probleme de adaptare

Dependenta de internet cauzeaza mari probleme de adaptare

Desi Internetul nu are mai mult de 20 de ani, in ziua de azi e greu sa ne imaginam cum ar fi fara el. El ne ofera acces instant la o vasta sursa de informatii si putem ti ne legatura cu prietenii si cu colegii nostri. Dar dependenta noastra de Internet are si o „parte intunecata”. Exista dovezi stiintifice care sugereaza clar faptul ca Internetul, in ciuda avantajelor sale evidente, ne-a transformat in oameni superficiali.

Astfel, s-au constatat urmatoarele aspecte:

1) oamenii care citesc texte pe ecranul calculatorului inteleg mai putin decat cei care citesc cuvinte tiparite pe hartie;

2) oamenii care urmaresc prezentari multimedia complexe isi aduc aminte mai putin decat cei care isi iau informatia intr-o maniera mai sedata si mai concentrata;

3) oamenii care sunt atrasi de emailuri, actualizari si alte mesaje on-line inteleg mai putin decat cei care sunt capabili sa se concentreze;

4) oamenii care au de-a face cu mai multe sarcini s unt mai putini creativi si mai putini productivi decat acei care fac un singur lucru la un moment dat.

Lucrul comun in toate acestea il reprezinta divizarea atentiei. Bogatia gandurilor noastre, a memoriilor noastre si chiar a personalitatilor noastre se bazeaza pe abilitatea noastra de a ne focaliza pe minte si a ne sustine concentrarea. „Doar atunci cand acordam atentie unei noi informatii suntem capabili sa o asociem semnificativ si sistematic cu toate cunostintele ce le avem deja stabilite in memorie”, apreciaza Eric Kandel, neuropsiholog, castigator al premiului Nobel.

Atunci cand suntem, in mod constant, distrasi de o multime de informatii, datorita Internetului, atunci creierele noastre nu mai pot crea acele conexiuni neurale atat de puternice care ofera distinctie si profunzime gandirii noastre. Gandurile noastre devin separate, iar memoria noastra slabeste.

Filozoful roman Seneca a spus foarte bine acum 2.000 de ani: „A fi oriunde inseamna a nu fi nicaieri”.

Intr-un articol publicat in revista „Science”, Patricia Greenfield, psiholog la Centrul Media Digital pentru Copii, din cadrul Universitatii California din Los Angeles (SUA), a sintetizat sutele de studii privind felul in care diferitele tehnologii media influenteaza abilitatile noastre cognitive.

Unele studii au indicat faptul ca anumite sarcini ale calculatorului, ca de exemplu jocurile video, cresc vitezele cu care oamenii isi pot schimba concentrarea pe anumite imagini sau iconite de pe ecran. Totusi, alte studii au reliefat ca o asemenea schimbare rapida in concentrare duce la o gandire mai putin riguroasa si mai automata.

Intr-un experiment rea lizat intr-o universitate americana, la jumatate de studenti li s-au permis sa foloseasca laptop-ul conectat la Internet, in timpul cursurilor, iar la cealalta jumatate nu. Cei care au folosit Internetul au performat mult mai rau intr-un test cu privire la cat de mult au retinut dintr-un anumit curs.

Greenfield a ajuns la concluzia ca orice mediu duce la dezvoltarea unor calitati cognitive, in detrimentul altora. Astfel, folosirea extensiva a calcu latorului duce la intarirea calitatilor vizuale si spatiale, ideale pentru posturi ca pilotarea unui avion sau monitorizarea unui pacient in timpul operatiei – in care e necesara schimbarea rapida o multor comenzi. Dar, totodata, utilizarea mult timp a calculatorului duce si la slabirea proceselor cognitive, si e vorba de vocabularul abstract, capacitatea de reflectie, gandirea critica si imaginatia. „Devenim, intr-un cuvant, superficiali”, conchide Greenfield.

Tags:

2 Comments

  1. Joculete Amuzante Răspunde

Reply