Trăim vremuri ciudate. Nu mai poți să îi spui unui gras că e gras, că se ofensează și se supără maioneza de pe el. Nu mai poți să îi spui unui pitic „piticule”, e inadmisibil, trebuie să îi spui „little man” (serios, prin state cam așa merge treaba). Nu ai voie să faci chestia x, să spui ceva despre y, iar mai nou, din câte am observat, până și emoticoanele se schimbă, că cine știe cum aceste emoticoane induc lumea la violență sau cine știe cum cineva se simte ofensat.
Cât despre emoticonul pistol, a avut o evoluție tristă în ultimii ani. Ba din cauza atentatelor, ba din cauza unora care se simt ofensați, s-a ajuns de la un pistol realist la un pistol cu apa. Iar evoluția va continua sigur, că cine știe cum vreun prost va pune pe viitor într-un pistol cu apă niște motorină, iar apoi va stropi oamenii de pe stradă și va aprinde bricheta. Ăla va fi momentul în care emoticonul pistol cu apă va fi transformat într-un alt tip de pistol sau va dispărea.
V-am zis, trăim vremuri ciudate, în care cenzura ia amploare mai mult decât niciodată, iar schimbări se fac până și în sensul ăsta, în care niște emoticoane au ajuns să fie înlocuite.