Samsung noul partener al jocurilor olimpice

Pentru că ne apropiem cu pași repezi de jocurile de iarnă, foarte multe companii au ales să se alăture concurenților și să le premieze participarea. Cu toții știm că în această perioadă foarte multe companii se vor alătura, în calitate de parteneri, jocurilor olimpice de la PyongChang. Chiar dacă sportivii olimpici nu pleacă cu o medalie, vor primi un nou telefon, mai exact un smartphone de la Samsung. Miercuri, gigantul tehnic a anunțat o ediție specială a smartphone-ului Galaxy Note 8 pentru toți sportivii care concurează la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang 2018. Samsung a declarat că va

Oimiakon, localitatea de gheață

Oimiakon este un sat cu câteva sute de locuitori din Rusia. A intrat în cartea recordurilor în urmă cu 85 de ani drept zona locuită cu cea mai mică temperatură, care în 1933 a fost de -67,7 grade Celsius. Bine, sunt zone pe planeta asta cu temperaturi mult mai scăzute, însă Oimiakon este o zonă locuită, în timp ce restul nu sunt. În sat este atât de frig încât oamenilor le îngheață genele în câteva secunde de stat afară, cerneala din stilourile elevilor îngheață, bateriile de orice tip se descarcă într-un timp foarte scurt, iar oamenii care poartă ochelari aleg

Hackerii au lovit din nou

Într-o lume în care domeniul virtual a devenit din ce în ce mai puternic, monezile digitale sunt acum principala atracție printre hackeri. Într-un atac online sâmbătă, o monedă virtuală, mai exact Stellar Lumen, a fost ținta unor hackeri. Aceștia au cauzat o pierdere de 400 000 de dolari. Aceștia au distrus serverul care găzduiește BlackWallet. Moneda Stellar Lumen se află pe poziția a 8-a drept ce mai populară monedă. Deși cei de la BlackWallet au încercat să avertizeze utilizatorii de acest atac cibernetic, nu mulți au crezut că este posibil. Din această cauză, mulți utilizatori au continuat să fie activi

China trimite insecte și plante pe lună

Se pare că mai multe agenții spațiale doresc să exploreze Luna din nou, mai bine decât a fost explorată în trecut. Președintele Americii, Donald Trump, a decis ca Luna să fie principalul obiectiv al NASA, iar pe lângă el s-au declarat și alte state interesate de explorarea Lunii. Printre ele se află și China, care prin Programul Chang a trimis pe orbita Lunii un lander și două sonde spațiale. Chinezii se pregătesc în acest an pentru a patra misiune pe Lună, iar scopul principal al acesteia este studierea geologiei. Ba chiar au pus la punct și un experiment, prin care

ASUS Zenbook 13 (UX331UAL) şi X507 au fost prezentate în cadrul CES 2018

ASUS nu a lăsat ștacheta mai jos față de celalalte companii care și-au prezentat produsele în cadrul CES 2018, astfel încât compania taiwaneză a prezentat două notebook-uri destul de interesante. Primul dintre ele, Zenbook 13 (UX331UAL), este un model foarte subțire, ușor și elegant. Are display de 13.3 inch cu rezoluție FullHD sau 4K, are procesor Intel Core i7 de generație a opta, placă video nVidia GeForce MX150, vine cu până la 16 GB RAM, până la 1 TB spațiu de stocare, are scanner de amprente, difuzoare Harman Kardon, rulează Windows 10, are integrate funcțiile Modern Standby și Windows Hello,

Samsung a lansat primul televizor modular microLED în cadrul CES 2018

Probabil ați citit și voi în ultimele zile despre televizorul Samsung căruia îi poate fi schimbată forma și dimensiunea în funcție de nevoile posesorului. Acesta a fost lansat în cadrul CES 2018, are un ecran de 146 de inch – 370 cm, o rezoluție 8K, vine cu tehnologie microLED cu emisie automată, oferind o claritate superioară conținutului indiferent de rezoluție, iar numele acestuia este „The Wall” (Peretele). Jonghee Han, președintele diviziei Visual Display al Samsung Electronic, a declarat faptul că “La Samsung suntem dedicați să oferim consumatorilor experiențe inedite de vizionare. “The Wall”, primul televizor modular MicroLED pentru consumatori, este

Ce mai lansează Samsung în cadrul CES 2018 – un frigider și o mașină de spălat marca Samsung

Samsung a prezentat în cadrul CES 2018, printre altele, niște produse mai neobișnuite ca să zic așa. Este vorba de frigiderul Samsung Family Hub și de mașina de spălat Samsung WW6850N. Frigiderul Samsung Family Hub este un model normal în mare parte, însă iese în evidență prin asistentul vocal Bixby. Mai precis, prin intermediul asistentului vocal, utilizatorii vor putea conecta frigiderul la alte device-uri inteligente din casă, putând astfel să le și controleze. Frigiderul este echipat și cu un ecran de pe care vei putea urmări camerele video de supraveghere, iar pe lângă el are și o pereche de boxe

Omul Spectacol- recenzie

Omul Spectacol este acel film în care nu te aștepți să îl vezi pe fiorosul, răzbunătorul Hugh Jackman aka bineștiutul Wolverine. Partea bună? Este nominalizat la Globurile de Aur! Să o luăm de la început! V-ați uitat la La La Land? Dacă nu, ar trebui să o faceți. Este unul dintre cele mai apreciate filme de la Oscar din ultimii ani. Și ceea ce este și mai interesant este faptul că este un musical reinterpretat. Mai exact, nu se cântă chiar tot timpul, iar momentul de musical este cu adevărat deosebit. Revenind la Omul Spectacol trebuie să vă spunem ca

Asteroidul Halloween se va apropia din nou de Terra

Asteroidul Halloween, denumit și Asteroidul 2015 TB145, este o rocă spațială care are o formă cel puțin ciudată. Acesta a fost descoperit într-o zi de Halloween, pe 31 octombrie 2015, când a trecut pe lângă Pământ la o distanță de doar 480 de mii de km. Întâmplarea este și mai interesantă fiindcă asteroidul are o formă ciudată, semănând din diverse unghiuri cu un craniu uman. Datorită zilei în care a fost observat și datorită formei acestuia, roca spațială a primit denumirea de Asteroidul Halloween. Astronomii l-au verificat atent și au obținut informații interesante despre el. Are diametrul de 640 de

Mergem la concert(e)?

Trebuie sa recunoastem ca Romania anului 2015 nu duce lipsa de concerte.

Desi am inceput sa ne plangem ca nu mai avem timp, cred ca pentru artistii nostri preferati ne putem rupe putin din timpul nostru, mai ales daca acestia vin de departe pentru a ne incanta atat urechile cat si inimile.

Anul acesta este plin de evenimente pe scena muzicala, astfel ca artisti internationali precum Robbie Williams, One Republic, Roxette, Pablo Alboran, André Rieu si multi altii isi  vor face aparitia la noi.

Robbie Williams va sustine concert in Piata Constitutiei pe data de 17 iulie, eveniment organizat de D&D East Entertainment, East European Production si Marcel Avram.

Iubitorii de Liberty Parade sunt asteptati pe 25 iulie 2015 in Constanta, pe plaja dintre Venus si Saturn.

Trebuie sa amintim si de concertul pe care il va sustine André Rieu in Piata Constitutiei din Bucuresti, un eveniment special, datorita numarului mare de cereri din partea publicului din Romania. Va sustine primele patru concerte in perioada 11-14 iunie, iar cel de-al cincilea va fi sustinut pe 6 iunie.

Pentru prima data in Romania, va concerta trupa OneRepublic, concertul facand parte din turneul de promovare a celui mai recent album, intitulat „Native”. OneRepublic sunt una dintre  cele mai apreciate trupe pop-rock ale momentului, eveniment care va avea loc la Arenele Romane din Bucuresti, pe 4 iunie. Pink, Bon Jovi sau Maroon 5 sunt cativa  dintre artistii care i-au invitat pe cei cinci membri sa le fie alaturi in cateva dintre turneele lor. La inceput au aparut in show-uri ca openingact, insa, treptat au inceput sa isi faca un nume in luma muzicii.

Duoul suedez Roxette, pentru a doua oara in Bucuresti, dupa concertul din 2011, va concerta pe 17 mai 2015, la Arenele Romane din Bucuresti.

Un alt concert care va avea loc pe 11 iunie, la Sala Palatului, este cel al trupei Europe. Ei isi vor incanta fanii din Romania cu piese de pe noul album, cat si cu hiturile formaţiei care i-au consacrat

Pe 10 octombrie 2015, trupa olandeza BZN va sustine un concert, la Sala Palatului din Bucuresti. Potrivit organizatorilor evenimentului, acesta este ultimul show pe care formatia il va sustine in Romania.

Nu trebuie sa ii uitam nici pe cei mici. Disney Live! Mickey’s Music Festival vine la Bucuresti. Mickey Mouse si prietenii sai, Minnie Mouse, Donald Duck si Goofy isi vor face aparitia in Romania, de aceasta data in cadrul Disney Live! Mickey’s Music Festival, un nou spectacol muzical de mari proportii la Sala Palatului din Bucuresti.

Pentru mai multe informatii despre toate concertele anului 2015 cat si despre festivalurile ce vor avea loc in tara, te invit sa accesezi urmatorul link.

Ia-ti prietenii si hai sa ne bucuram impreuna la concertele care inca ne mai bucura sufletele.

Te asteptam!

Reply