Grupul France Telecom-Orange anunta astazi rezultatele financiare pentru anul 2012, T4 fiind cel mai bun trimestru pentru vanzarile Orange Romania de la inceputul crizei economice.
La sfarsitul anului 2012, Orange avea 10.283.000 de clienti, in crestere fata de trimestrul precedent cu 40.000 de clienti.
Anul trecut, veniturile grupului au ajuns la 913 milioane de euro. Se cunoaste o scadere cu 2,6% fata de 2011 care se justifica prin tarifele de interconectare impuse in 2012. Totusi veniturile Orange Romania au inregistrat o crestere de 0,8% in 2012 in comparatie cu 2011.
Segmentul serviciilor de date mobile a crescut impresionant (cu 83%) datorita cresterii vanzarilor de smartphone-uri cu 110% si investitiilor in extinderea si calitatea retelei.
„In 2012 Orange Romania si-a consolidat pozitia de lider de piata, nu doar din punctul de vedere al cotei de piata si al cotei valorice, cat mai ales din perspectiva experientei pe care a oferit-o clientilor sai. Si acest an va fi plin de incercari pentru industria telecom, avand in vedere presiunea asupra investitiilor venita din partea deciziilor de reglementare. Cu toate acestea, in 2013 intentionam sa investim masiv in retele de ultima generatie 4G, in extinderea portofoliului de servicii si produse si ne vom mentine atentia asupra calitatii serviciilor si a modului in care interactionam cu clientii nostri”, a declarat Jean-François Fallacher, CEO Orange Romania.