Atât de fani încât și-au numit copilul Xiaomi

Am mai întâlnit până acum o mulțime de cazuri în care fanii companiilor și-au tatuat logo-ul sau numele acestora pe corp, și-au numit copiii după numele companiei sau și-au schimbat numele pentru a primi produse moka de la companie. Gen, îți schimbi numele în „iPhone 5S” pentru a primi un iPhone 5S pe gratis, iar asta nu te va costa niciun ban, ci te va urmări toată viața, vei trăi cu numele ăsta și lumea te va evita ori își va bate joc de tine la modul „iPhone 5S, ești cam neproductiv azi, nu te mai ține bateria sau?”. Avem

Se lucrează la volocopter

Pe scurt, volocopterul este un taxi care te va duce oriunde ai nevoie, în timp foarte scurt, iar asta pe calea aerului. Sună bine, nu? Bine, mai puțin pentru cei care au frică de înălțimi, însă pentru restul sună bine. Cu siguranță sună bine, mai ales pentru locuitorii Bucureștiului, care scrâșnesc din dinți imediat cum pleacă la muncă, că e trafic infernal și nu ajung în timp util unde și-au propus. Un start-up german are de gând să revoluționeze transportul urban, iar asta printr-o mașină zburătoare care va putea fi utilizată în regim de taxi/Uber, pentru a transporta până și

Despre Elon Musk și experimentele secrete ale acestuia: citirea gândurilor

Neuralink, companie deținută de către Elon Musk, a trimis o scrisoare către oficialii din San Francisco, iar în această scrisoare se precizează faptul că compania testează niște implanturi care ar putea citi gândurile. În urma acestui experiment inedit, oamenii ar putea avea abilități mentale la care doar au visat, asemănătoare cu cele ale unei Inteligențe Artificiale. Incipitul experimentelor a început deja, cum este de așteptat, pe cobai. În scrisoare se prezintă și planurile pentru construirea unei săli de dimensiuni modeste de operație, cât și pentru o încăpere pentru găzduirea cobailor. Ce era știut deja este faptul că anul trecut a

Este de necrezut! Iată ce se întâmplă cu statuile de pe Insula Paștelui

Printre multe alte lucruri, încălzirea globală pune în pericol statuile uriașe de pe Insula Paștelui. Insula Paștelui este din ce în ce mai afectată de creșterea nivelului mărilor, iar până în anul 2100, nivelul apei va crește cu aproximativ 2 metri, lucru care va face ca statuile gigantice de pe insulă să dispară complet pe viitor. Nimeni nu știe de ce au fost ridicate aceste statui, iar metoda prin care au fost ridicate reprezintă și ea un mister. Coloniștii olandezi au descoperit insula în anul 1722, iar istoricii încearcă de foarte mult timp să afle ce s-a întâmplat cu primii

Despre întinderea maximă a banchizei polare din acest an

Gheata marina arctica se topeste in fiecare primavara, dupa ce de la sfarsitul lunii febarurie pana pe la jumatatea lunii martie atinge un maximum de intindere. Se pare ca anul acesta, intinderea maxima a acestei banchize polare a fost printre cele mai mici intinderi inregistrate pana-n prezent. Cercetatorii au declarat ca a fost a doua cea mai mica intindere din ultimii 39 de ani, iar recordul in ceea ce priveste cea mai mica intindere maxima a banchizei polare a fost inregistrat chiar primavara trecuta. Potrivit masuratorilor facute din satelit, pe 17 martie, in momentul in care banchiza a avut cea

Telekom anunță internet nelimitat 4G pentru cartelele prepay

Cei de la Telekom au anunțat pe la sfârșitul anului trecut că vor oferi internet nelimitat 4G la orice tip de abonament. Acum, la vreo 5 luni distanță, aceștia au anunțat faptul că începând de azi vor oferi internet nelimitat 4G și clienților care folosesc cartele PrePay. Internetul nelimitat 4 G se activează dacă ai activă una dintre opțiunile N5/N6, unde ai nelimitat minute și mesaje în rețea, 1500/2000 de minute și mesaje naționale, 100/200 de minute internaționale mobil, cât și 5/6 GB trafic de date. Pe lângă astea, internetul nelimitat 4G va fi primit în mod gratuit, ca un

(P) Admiral, una dintre cele mai bune platforme cu jocuri de cazinou și pariuri sportive

Nu știu câți dintre voi ați auzit detalii despre Admiral, însă dacă sunteți pasionați de pariuri sportive și de jocuri de cazinou, atunci articolul ăsta a picat ca de minune pentru voi, asta fiindcă aici o să discut despre una dintre cele mai bune case de pariuri sportive online din țară. Deși Admiral a apărut pe piața online locală în luna iulie a anului trecut, se pare că platforma a adunat o mulțime de jucători în acest timp, care este unul relativ scurt. Platforma este autorizată, iar pasionații de pariuri sportive și de jocuri de noroc au intrat încă de

Una dintre cele mai mari greșeli făcute de către Facebook

Facebook a lansat în urmă cu 5 luni un algoritm care separă postările în care nu se investeau bani. Prin urmare, dacă nu băgai niciun ban în postările de pe pagina de facebook, atunci audiența ta era scăzută drastic, indiferent dacă aveai 100 de likeuri sau 300.000 de like-uri la pagină. Utilizatorii aveau două newsfeed-uri – Explore Feed și News Feed-ul normal. În primul dintre ele, oamenii găseau postările nepromovate, iar în cel de-al doilea, oamenii vedeau link-urile promovate și link-urile distribuite de prieteni. Aceasta schimbare a feed-urilor a fost disponibilă în 6 țări – Serbia, Slovacia, Sri Lanka, Bolivia,

Wonder Women ale României

Ne mândrim în fiecare zi cu voi – femeile, însă astăzi este o zi specială: este ziua voastră, a fiecăreia dintre voi și vrem să vă arătăm cât de mult însemnați pentru noi și pentru istorie. Tehnologia nu a fost din totdeauna, dar voi ați ajutat să devină ceea ce e. Fiecare femeie are un model profesional, însă puțini știu că de cele mai multe ori femeia în România a muncit de mult mai multe ori pentru realizările de-a lungul timpului, fiind propriul său model.   3 femei care ne-au impresionat și de care vrem să povestim astăzi:   Ana

Organizatia Mondiala a Sanatatii: telefoanele mobile cauzeaza cancer la creier

Acum e oficial: radiatiile emise de telefoanele mobile pot cauza cancer in zona creierului. Miile de studii care demonstrau nocivitatea radiatiilor emise de telefoanele mobile au fost sistematic ignorate atat de companiile de comunicatii mobile si producatori cat si de autoritatile care trebuiau deja sa ia masuri in aceasta directie.

Anuntul Agentiei din cadrul OMS care e insarcinata cu cercetarea in domeniul cancerului vine la scurt timp dupa ce oficiali din cadrul Consiliul Europei recomandau interzicerea utilizarii telefoanelor mobile si a dispozitivelor wireless in zonele frecventate de copii si tineri.

Ce se va petrece acum cu puternica industrie a comunicatiilor mobile?

Subiectul nocivitatii radiatiilor emise de telefoanele mobile a fost ridicat si in Romania, ultima data in cadrul Conferintei Ziua Comunicatiilor ce a avut loc saptamana trecuta la Bucuresti. Cu toate eforturile celor implicati in industria comunicatiilor de a minimza subiectul, concluzia a fost trasa: sunt prea multi bani in joc ca cercetarile in aceasta directie sa continue.

Dar iata ca surpriza a venit tocmai de la Organizatia Mondiala a Sanatatii, cel mai important for in domeniu care pana acum s-a limitat la a da declaratii evazive, dar care prin comunicatul din acest moment arunca viitorul comunicatiilor mobile intr-o zona de incertitudine.

Probele sunt puternice

Conform oficialilor OMS care s-au ocupat de aceasta cercetare, utilizarea telefoanelor mobile duce la un risc crescut de gliom (tumora a sistemului nervos central).

Probele adunate sunt suficient de puternice pentru a declara ca utilizarea telefoanelor mobile ridica riscul de cancer, conform OMS.

Nu stim care va fi atitudinea factorilor implicati in zona medicala din tara noastra, insa este nevoie urgenta de reglementari si de elaborare a unui ghid care sa se adreseze atat industriei cat si utilizatorilor de telefoane mobila, care au ajuns sa reprezinta practic intreaga populatie a tarii.

3 Comments

  1. Ana-smart trike Răspunde
  2. deea Răspunde

Reply