Curtea de Apel Tirgu Mures a stabilit ca pagina de Facebook este spatiu public, nu privat, iar postarile pe care le faci pe Facebook sunt accesibile oricui, nu numai prietenilor.
Acesta este cazul lui Mircea Munteanu Nicolae, fostul director de cabinet al prefectului din Tirgu Mures, care a fost amendat de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) din cauza unui mesaj pe Facebook.
Mircea Munteanu a postat pe pagina personala de Facebook, in timpul protestelor fata de guvernul Boc din ianuarie 2012 urmatorul mesaj: „Arbeit macht frei – asta sa inteleaga protestatarii” (Munca te face liber). Acest mesaj era folosit de nazisti si afisat la intrarea in lagarele de concentrare.
Chiar daca mesajul a fost sters dupa ce a starnit indignarea multora, CNCD l-a sanctionat in februarie 2012 cu 1.000 de lei pe motiv ca „fapta constituie o propaganda nationalista care aduce atingerea demnitatii umane si creeaza o atmosfera degradanta, umilitoare si ofensatoare indreptata impotriva grupului de protestatari”.
Mircea Munteanu a atacat in instanta hotararea, justificand ca pagina sa de Facebook, unde a fost postat mesajul, este personala si reprezinta un spatiu privat.
Curtea de Apel Tirgu Mures a stabilit ca pagina de Facebook este spatiu public, nu privat.
„Reteaua de socializare Facebook nu poate echivala, sub aspectul controlului mesajelor difuzate, cu o casuta postala electronica. Profilul sau personal pe Facebook, chiar daca este accesibil doar prietenilor, adica unui grup restrans de persoane, tot public este, oricare dintre prieteni putand distribui informatiile postate de titularul paginii, aspecte pe care reclamantul le cunostea”, se spune in decizia formulata de Curtea de Apel.
„Utilizarea in sine a afirmatiei <<Arbeit macht frei>> intr-un cadru public sau accesibil publicului cu ocazia exprimarii unei opinii referitoare la o anumita categorie de persoane (protestatarii) provoaca fara niciun dubiu asocierea acesteia cu sentimente de dispret, repudiere, intoleranta, asa incat, reclamantul nu poate sustine ca a actionat fara vinovatie. Pe de alta parte, nu pot fi retinute nici sustinerile potrivit carora prin postarea mesajului nu a urmarit lezarea demnitatii umane cata vreme, asa cum s-a arata mai sus, utilizarea acestui slogan, asociat in constiinta populara cu ororile nazismului, dovedeste intoleranta acestuia fata de drepturile civile ale protestatarilor, consecinta fiind lezarea demnitatii acestora”, se mentioneaza in decizia instantei.
In Romania este primul caz de acest gen insa la nivel international sunt destul de frecvente.