Atât de fani încât și-au numit copilul Xiaomi

Am mai întâlnit până acum o mulțime de cazuri în care fanii companiilor și-au tatuat logo-ul sau numele acestora pe corp, și-au numit copiii după numele companiei sau și-au schimbat numele pentru a primi produse moka de la companie. Gen, îți schimbi numele în „iPhone 5S” pentru a primi un iPhone 5S pe gratis, iar asta nu te va costa niciun ban, ci te va urmări toată viața, vei trăi cu numele ăsta și lumea te va evita ori își va bate joc de tine la modul „iPhone 5S, ești cam neproductiv azi, nu te mai ține bateria sau?”. Avem

Se lucrează la volocopter

Pe scurt, volocopterul este un taxi care te va duce oriunde ai nevoie, în timp foarte scurt, iar asta pe calea aerului. Sună bine, nu? Bine, mai puțin pentru cei care au frică de înălțimi, însă pentru restul sună bine. Cu siguranță sună bine, mai ales pentru locuitorii Bucureștiului, care scrâșnesc din dinți imediat cum pleacă la muncă, că e trafic infernal și nu ajung în timp util unde și-au propus. Un start-up german are de gând să revoluționeze transportul urban, iar asta printr-o mașină zburătoare care va putea fi utilizată în regim de taxi/Uber, pentru a transporta până și

Despre Elon Musk și experimentele secrete ale acestuia: citirea gândurilor

Neuralink, companie deținută de către Elon Musk, a trimis o scrisoare către oficialii din San Francisco, iar în această scrisoare se precizează faptul că compania testează niște implanturi care ar putea citi gândurile. În urma acestui experiment inedit, oamenii ar putea avea abilități mentale la care doar au visat, asemănătoare cu cele ale unei Inteligențe Artificiale. Incipitul experimentelor a început deja, cum este de așteptat, pe cobai. În scrisoare se prezintă și planurile pentru construirea unei săli de dimensiuni modeste de operație, cât și pentru o încăpere pentru găzduirea cobailor. Ce era știut deja este faptul că anul trecut a

Este de necrezut! Iată ce se întâmplă cu statuile de pe Insula Paștelui

Printre multe alte lucruri, încălzirea globală pune în pericol statuile uriașe de pe Insula Paștelui. Insula Paștelui este din ce în ce mai afectată de creșterea nivelului mărilor, iar până în anul 2100, nivelul apei va crește cu aproximativ 2 metri, lucru care va face ca statuile gigantice de pe insulă să dispară complet pe viitor. Nimeni nu știe de ce au fost ridicate aceste statui, iar metoda prin care au fost ridicate reprezintă și ea un mister. Coloniștii olandezi au descoperit insula în anul 1722, iar istoricii încearcă de foarte mult timp să afle ce s-a întâmplat cu primii

Despre întinderea maximă a banchizei polare din acest an

Gheata marina arctica se topeste in fiecare primavara, dupa ce de la sfarsitul lunii febarurie pana pe la jumatatea lunii martie atinge un maximum de intindere. Se pare ca anul acesta, intinderea maxima a acestei banchize polare a fost printre cele mai mici intinderi inregistrate pana-n prezent. Cercetatorii au declarat ca a fost a doua cea mai mica intindere din ultimii 39 de ani, iar recordul in ceea ce priveste cea mai mica intindere maxima a banchizei polare a fost inregistrat chiar primavara trecuta. Potrivit masuratorilor facute din satelit, pe 17 martie, in momentul in care banchiza a avut cea

Telekom anunță internet nelimitat 4G pentru cartelele prepay

Cei de la Telekom au anunțat pe la sfârșitul anului trecut că vor oferi internet nelimitat 4G la orice tip de abonament. Acum, la vreo 5 luni distanță, aceștia au anunțat faptul că începând de azi vor oferi internet nelimitat 4G și clienților care folosesc cartele PrePay. Internetul nelimitat 4 G se activează dacă ai activă una dintre opțiunile N5/N6, unde ai nelimitat minute și mesaje în rețea, 1500/2000 de minute și mesaje naționale, 100/200 de minute internaționale mobil, cât și 5/6 GB trafic de date. Pe lângă astea, internetul nelimitat 4G va fi primit în mod gratuit, ca un

(P) Admiral, una dintre cele mai bune platforme cu jocuri de cazinou și pariuri sportive

Nu știu câți dintre voi ați auzit detalii despre Admiral, însă dacă sunteți pasionați de pariuri sportive și de jocuri de cazinou, atunci articolul ăsta a picat ca de minune pentru voi, asta fiindcă aici o să discut despre una dintre cele mai bune case de pariuri sportive online din țară. Deși Admiral a apărut pe piața online locală în luna iulie a anului trecut, se pare că platforma a adunat o mulțime de jucători în acest timp, care este unul relativ scurt. Platforma este autorizată, iar pasionații de pariuri sportive și de jocuri de noroc au intrat încă de

Una dintre cele mai mari greșeli făcute de către Facebook

Facebook a lansat în urmă cu 5 luni un algoritm care separă postările în care nu se investeau bani. Prin urmare, dacă nu băgai niciun ban în postările de pe pagina de facebook, atunci audiența ta era scăzută drastic, indiferent dacă aveai 100 de likeuri sau 300.000 de like-uri la pagină. Utilizatorii aveau două newsfeed-uri – Explore Feed și News Feed-ul normal. În primul dintre ele, oamenii găseau postările nepromovate, iar în cel de-al doilea, oamenii vedeau link-urile promovate și link-urile distribuite de prieteni. Aceasta schimbare a feed-urilor a fost disponibilă în 6 țări – Serbia, Slovacia, Sri Lanka, Bolivia,

Wonder Women ale României

Ne mândrim în fiecare zi cu voi – femeile, însă astăzi este o zi specială: este ziua voastră, a fiecăreia dintre voi și vrem să vă arătăm cât de mult însemnați pentru noi și pentru istorie. Tehnologia nu a fost din totdeauna, dar voi ați ajutat să devină ceea ce e. Fiecare femeie are un model profesional, însă puțini știu că de cele mai multe ori femeia în România a muncit de mult mai multe ori pentru realizările de-a lungul timpului, fiind propriul său model.   3 femei care ne-au impresionat și de care vrem să povestim astăzi:   Ana

Plugin-uri WordPress indispensabile sitului tau

WordPress este cel mai popular CMS (Content Management System), depasind detasat Joomla, Drupal sau alte CMS-uri. De ce este asa popular si de ce tot mai multi dezvoltatori se bazeaza pe WordPress? Pentru ca ofera o suita completa de teme WordPress (sabloane gata realizate) si plugin-uri care inlocuiesc tot mai multe sarcini care, inainte, erau atribuite programatorilor si web designerilor. In aceste conditii, am realizat o lista cu cateva plugin-uri WordPress care nu ar trebui sa va lipseasca!

1. Google Analyticator – Cel mai utilizat serviciu de monitorizare a audientei unui site este Google Analytics, insa pentru a putea functiona, un cod generat de Google Analytics trebuie integrat pe situl dvs. Pentru a integra serviciul Google Analytics pe situl dvs fara cunostinte in domeniu, puteti folosi plugin-ul Google Analyticator – realizand acest proces doar din click-uri.

2. WordPress SEO by Yoast– Evident, unul din principalele motive pentru care multi aleg WordPress il reprezinta usurinta cu care pot integra principalele elemente SEO pe site. Acest plugin va optimizeaza situl astfel incat sa fie mai vizibil in motoarele de cautare, insa necesita un anumit nivel de pregatire in configurarea sa (aici, recomandam avizul unei companii SEO). Mai mult decat atat, plugin-ul vine cu integrare SEO pentru fiecare pagina in parte – avand posibilitatea sa stabiliti un focus keyword (cuvant cheie asupra caruia sa se concentreze pagina respectiva), meta description (acel text care apare sub titlu, in rezultatele Google) si reuseste sa genereze un sitemap care usureaza parcurgerea sitului de catre robotii motoarelor de cautare. WordPress SEO by Yoast este considerat cel mai bun plugin SEO dedicat platformei CMS WordPress.

3. WP Super Cache – Viteza de incarcare a paginilor este mai mult decat importanta – mai ales daca aveti un magazin online, iar pentru a o imbunatati aveti nevoie de o transformare a paginilor dinamice WordPress in pagini statice html. Pentru acest job, WP Super Cache este considerat un plugin foarte puternic, plin de optiuni si posibilitati. Problema este ca acest plugin necesita un nivel de pregatire in domeniu si recomandam sa contactati un specialist pentru a-l configura si seta corect.

4. Broken Link Checker – Atunci cand ajungi sa ai un numar mare de articole publicate, se intampla ca unele pagini spre care ai introdus link sa nu mai fie valabile (pica des serverul, pagina nu mai exista, a fost mutata sau alte situatii). Ei bine, daca link-urile externe nu functioneaza, Google te poate sanctiona in motorul sau de cautare. Pentru a evita aceasta situatie, recomandam instalarea plugin-ului Broken Link Checker, care verifica periodic toate link-urile externe si va ofera posibilitatea de a aplica un link direct din pagina sa, fara a mai modifica pagina articolului. Un plugin WordPress care ofera mai multa sanatate sitului tau!

Exista zeci de mii de plugin-uri pentru WordPress, dintre care cateva zeci sunt mai mult decat indispensabile. Vom reveni curand cu o alta lista de plugin-uri, impreuna cu prezentarea acestora dar si cu instructiunile de configurare necesare unui bun mers al sitului. Ramaneti cu noi!

Reply