RCS & RDS este impotriva Vodafone, Orange, Cosmote. Scandalul a plecat de la propunerea ANCOM privind reducerea drastica a tarifelor de interconectare.
Joi 3 octombrie, Asociatia Operatorilor Mobili din Romania (AOMR) care reuneste companiile Vodafone, Orange si Cosmote, a organziat o conferinta de presa in care a criticat dur proiectul ANCOM care prevede faptul ca de la 1 ianuarie 2014, tarifele de interconectare intre operatori sa scada de peste 3 ori.
ANCOM reduce drastic tarifele de interconectare
Conform declaratiilor facute de executivii Fallacher (Orange), Berroeta (Vodafone) si Beckers (Cosmote & Romtelecom), veniturile companiilor pe care le reprezinta vor scadea drastic – cu aproape 200 de milioane de euro. Conform celor 3, statul va pierde si el din aceasta masura aproximativ 13 milioane de euro, din taxele si impozitele pe care acesti operatori le platesc anual. AOMR a prezentat aceste date in baza unui raport al KPMG.
In replica, RCS & RDS a reactionat la fel de transant, precizand ca cei care vor avea de castigat de pe urma acestor reduceri sunt utilizatorii, care vor plati mai putin in cazul apelurilor efectuate intr-o alta retea. RDS spune ca suma economisita astfel de utilizatori intr-un an se ridica la 150 de milioane de euro! Operatorul roman crede ca prin mentinerea unor tarife de interconectare ridicate, investitiile realizate de un operator vor fi suportate in continuare de utilizatorii cu care acesta se interconecteaza. Mai mult, tarifele propuse de ANCOM se incadreaza in media europeana, in conditiile in care veniturile cetatenilor din Europa sunt mult peste cele ale romanilor. Prin urmare, declaratiile Vodafone, Orange si Cosmote nu se justifica, astfel ca propunerea ANCOM este binevenita.
Reamintim ca Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii – ANCOM – a propus la sfarsitul lunii august scaderea drastica a tarifelor percepute operatorilor de comunicatii electronice in cazul apelurilor dintre retele.
Astfel, pentru operatorii mobili, tariful de interconectare pe minut scade de la 3,07 eurocenti la 0,86 eurocenti, in timp ce in cazul operatorilor de telefonie fixa, acesta se reduce de la 0,67 eurocenti la 0,15 eurocenti. Tarifele ar urma sa se aplice de la 1 ianuarie 2014.