Presa nipona anunta ca Sony se pregateste sa vanda divizia Vaio PC catre fondul Japan Industrial Partners, pentru aproximativ 50 de miliarde de yeni (493 milioane de dolari).
Cei de la fondul de investitii sunt interesati sa creeze o noua companie care va continua sa vanda desktopuri si laptopuri marca Vaio, companie in care Sony va fi actionar minoritar, informeaza cotidianul Nikkei, in timp ce saptamana trecuta, postul de televiziune NHK informa ca grupul chinez Lenovo duce tratative pentru a prelua si productia de PC-uri de la Sony. Oficialii de la Sony au infirmat insa aceste zvonuri, precizand doar faptul ca Sony prospecteaza diferite optiuni legate de viitorul operatiunilor sale din domeniul PC. Cu toate acestea, actiunile Sony au crescut cu 8% dupa anuntul privind eventuala preluare a diviziei Vaio de catre Japan Industrial Partners.
Sony produce PC-uri din 1996, avand in acest moment o productie de 9 milioane de unitati pe an, clasandu-se, potrivit estimarilor IDC, pe locul 9 in topul celor mai mari producatori de desktopuri. Zvonurile privind vanzarea diviziei Vaio, ar putea fi legate de faptul ca piata calculatoarelor traditionale pierde teren in fata smartphone-urilor si a tabletelor, care sunt din ce in ce mai populare. Astfel analistii se asteapta ca in 2014 vanzarile de PC-uri sa scada cu 7% fata de anul precedent, in timp ce achizitiile de telefoane mobile noi vor creste cu pana la 5%.