Animalele de companie sunt minunate, dar de multe ori, în haosul vieții din ziua de azi este tot mai greu să ne facem timp pentru ele. Poate că tocmai în întâmpinarea celor ce își doresc un animal de companie, dar nu au timp, a venit Sony cu noul Aibo.
Dacă animăluțele trebuie îngrijite, hrănite, scoase la plimbare și duse la veterinar, Aibo nu trebuie decât încărcat din când în când. Cățelușul robot de 30 de centimetri, de culoare alb-negru este prezentat drept un animal de companie ce se comportă precum un câine. În schimb, folosește inteligența artificală în detrimentul instinctului canin, pentru a învăța și a interacționa cu stăpânul.
Roboțelul dispune de senzori, camere, microfoane și conexiune la internet, precum și o inteligență artificială mult mai avansată, susținută de cloud computing, pentru dezvoltarea personalității câinelui.
Multe schimbări au intervenit între prima generație a robotului Sony și cea lansată acum. Sony susține că noul Aibo se poate atașa cu adevărat de stăpân și poate exprima dragoste, afecțiune, bucurie. Corpul acestuia se poate deplasa pe 22 de axe, iar ochii dispun de două panouri OLED pentru a exprima cât mai multe emoții. Durata de viață a bateriei este de aproximativ două ore, având un timp de reîncărcare de trei ore.
Conform firmei japoneze de tehnologie, Aibo își poate recunoaște stăpânul, poate detecta zâmbete, cuvinte de laudă și poate învăța lucruri noi.
Totodată, există și o aplicație numită Ai Aibo care oferă acces la setările gadget-ului și la fotografiile făcute cu camera digitală a acestuia. Totodată, permite descărcarea unor trucuri noi din magazinul online.
Aibo va fi disponibil spre vânzare din ianuarie 2018, pentru suma de 198.000 de yeni (aproximativ 1.490 Euro). În plus, cei ce își doresc cățelul de la Sony vor fi nevoiți să plătească un abonament lunar de aproximativ 26 Euro, timp de cel puțin 3 ani, pentru a avea conectivitate Wi-Fi și LTE, precum și acces la backup în cloud. Pentru tot aproximativ 26 de Euro, Sony vinde un os de jucărie, numit Aibone.
Noul Aibo a fost anunțat la o zi dupa ce Sony a declarat că se așteaptă la obținerea celui mai mare profit în acest an financiar, anunț ce a determinat o creștere bruscă a acțiunilor firmei.
Sony a lansat primul Aibo în 1999 și a vândut atunci primul lot de 3000 de roboți în doar 20 de minute. Producția a încetat 7 ani mai târziu, când compania se implicase într-un război al prețurilor cu alte companii de electronice din Asia.
Directorul executiv Kazuo Hirai a declarat: „A fost o decizie dificilă aceea de a opri proiectul în 2006, dar am continuat dezvoltarea în domeniul AI și al roboticii. Am cerut inginerilor noștri acum un an și jumătate să dezvolte Aibo, pentru că am considerat că roboții capabili să construiască relații cu oamenii ajută la realizarea misiunii Sony (aceea de a inspira)”.
Sursă text:
Sursă imagini: