Se pare că cei de la OnePlus au o nouă strategie în ceea ce privește lansările de device-uri, sau cel puțin au o nouă strategie legată de noul smartphone OnePlus 5T – au publicat cam toate informațiile legate de acest model cu câteva zile înainte de lansare, care va avea loc pe data de 16 noiembrie.
În plus, a apărut și un unboxing video pentru OnePlus 5T, însă acesta a fost șters la scurt timp de pe youtube. Păcat, cel puțin pentru companie, că unii utilizatori au fost rapizi și au descărcat clipul, făcându-i ulterior reupload pe canalele lor. Prin urmare, aveți unboxing-ul mai jos. În caz că va fi șters și de pe contul de youtube al acestui utilizator, îl puteți vedea aici, pe dailymotion.
Smartphone-ul are display AMOLED de 6,01 inch cu rezoluție 2160x1080p și protecție asigurată de sticlă Corning Gorilla Glass 5, are 6/8 GB RAM, 64/128 GB spațiu de stocare ce poate fi extins prin intermediul unui card de tip microSD, are procesor Qualcomm Snapdragon 835, Android 7.1.1 Nougat cu update promis la Android 8.0 Oreo, 4G cu viteze de până la 600 Mbps în download și de 150 Mbps în upload, dual-sim, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, bluetooth 5.0, Dirac HD Sound, scanner de amprentă, cameră foto duală de 16 MP cu senzor Sony IMX 398, deschidere f/1.7 și dimensiune a pixelului de 1.12 microni + cameră secundară de 20 MP cu senzor Sony IMX376K ce vine cu dual-LED flash și este capabilă să filmeze 4K cu 30 fps, are cameră frontală de 16 MP cu deschidere f/2.0 și dimensiune a pixelului de 1 micron, are o grosime de 7,3 mm, greutate de 162 de grame și o baterie de 3300 mAh.