Printre multe alte lucruri, încălzirea globală pune în pericol statuile uriașe de pe Insula Paștelui.
Insula Paștelui este din ce în ce mai afectată de creșterea nivelului mărilor, iar până în anul 2100, nivelul apei va crește cu aproximativ 2 metri, lucru care va face ca statuile gigantice de pe insulă să dispară complet pe viitor.
Nimeni nu știe de ce au fost ridicate aceste statui, iar metoda prin care au fost ridicate reprezintă și ea un mister. Coloniștii olandezi au descoperit insula în anul 1722, iar istoricii încearcă de foarte mult timp să afle ce s-a întâmplat cu primii locuitori ai acesteia și cum au reușit să construiască aceste gigantice statui. Din păcate, insula și statuile riscă să dispară, iar odată cu ele să fie îngropate sub apă o mulțime de secrete nedeslușite.
Insula Paștelui se află în sudul Oceanului Pacific, la peste 2.000 de kilometri distanță de orice reper. Pe ea locuiesc aproximativ 6.000 de locuitori, iar aceasta atrage anual peste 100.000 de turiști care vin să vadă cele 887 de statui care au o înălțime medie de 4 metri.