Cei de la Telekom au anunțat pe la sfârșitul anului trecut că vor oferi internet nelimitat 4G la orice tip de abonament. Acum, la vreo 5 luni distanță, aceștia au anunțat faptul că începând de azi vor oferi internet nelimitat 4G și clienților care folosesc cartele PrePay.
Internetul nelimitat 4 G se activează dacă ai activă una dintre opțiunile N5/N6, unde ai nelimitat minute și mesaje în rețea, 1500/2000 de minute și mesaje naționale, 100/200 de minute internaționale mobil, cât și 5/6 GB trafic de date. Pe lângă astea, internetul nelimitat 4G va fi primit în mod gratuit, ca un bonus.
Oferta este disponibilă până la sfârșitul lunii aprilie, aplicându-se automat atunci când activezi una dintre cele două opțiuni. Chestia nasoală este că, la fel ca și în cazul abonamentelor, apar diverse limitări, precum faptul că datele vor avea o viteză de descărcare de maxim 1,5 Mbps, iar materialele video vor putea fi urmărite la cel mult 480p.
František Mala, Director Executiv Marketing Rezidențial și Vanzări Naționale al Telekom România, a declarat „De astăzi, în arhitectura unui prouds de 360 de grade, Telekom oferă clienţilor prepaid cea mai mare valoare de utilizare. Continuăm promisiunea #Netliberare și extindem traficul nelimitat de date mobile 4G clienților de pe segmentul prepaid, de la 5 euro credit. Aceasta este o ofertă unică pe piața telecomunicațiilor din România și face parte din strategia Telekom de a oferi cele mai bune oferte și, în același timp, de a simplifica serviciile oferite atât clienților cu abonament, cât și celor care utilizează cartele. Sunt convins că toți clienții noștri vor continua să beneficieze pe deplin de serviciile Telekom”.