2012 a fost un an foarte bun pentru UPC. Numarul abonatilor a crescut pe toate segmentele – televiziune, internet si telefonie, iar cifra de afaceri a crescut cu 3% fata de anul precedent.
Cresterea UPC este cu atat mai importanta cu cat pe aceasta piata concurenta este foarte mare, RCS & RDS si Romtelecom, principalii competitori, venind cu oferte agresive si reduceri substantiale, ceea ce ne face sa credem ca abonatii UPC sunt atrasi cel mai probabil de calitatea serviciilor oferite.
Astfel, UPC inregistra la finalul anului trecut 1.172.000 de abonati la serviciile de televiziune – cablu si satelit (DTH), 333.000 la internet si aproape 229.000 la serviciile de telefonie fixa. Cea mai importanta crestere a avut-o pe sectorul de business – aproximativ 20%.
UPC este apreciata de consumatori in special pentru serviciile de televiziune oferite. Din cate stim, este singurul operator care ofera CAM – un card de 10×5,5 cm. cu ajutorul caruia puteti avea parte de functii suplimentare pe abonamentul existent, fara a mai fi necesar un receiver special sau o alta telecomanda.
UPC are o oferta unica si in ceea ce priveste serviciile de internet, fiind singurul provider care are inclus in portofoliul de servicii un abonament cu viteza de download de pana la 150 Mbps.
„Observam, la nivel de consumatori, cerinte şi dorinte din ce in ce mai avansate, pe toate segmentele, axate din ce in ce mai mult pe interactivitate, interconectivitate si personalizare. Lansarea noului portofoliu de produse si a Internet-ului Fiber Power 150Mbps raspund cerintelor actuale ale clientilor in materie de tehnologie si ofera posibilitatea de a alege servicii de inalta calitate la preturi competitive. In anul 2013 continuam sa investim in extinderea acoperirii cu servicii de Internet Fiber Power si in lansarea de noi aplicatii interactive de televiziune digitala si vom completa oferta cu pachete noi de continut”, a declarat Severina Pascu, CEO UPC Romania.