Telefoanele Apple nu au impresionat foarte mult din punct de vedere al specificatiilor tehnice (CPU, memorie RAM, Mega Pixeli si alte elemente de marketing), ci mai mult cu tehnologiile din spatele acestora (putem reaminti pe scurt de faptul ca 3D Touch a fost implementat prima data pe un iPhone), motiv pentru care avem motive serioase sa credem ca urmatorul iPhone ar putea functiona chiar si fara a-l atinge! Ce anume ne face sa spunem asta?
Apple a reusit sa breveteze o tehnologie care permite folosirea unui dispozitiv mobil fara a-l atinge
Apple iPhone 7, dispozitivul mobil ce-ar fi planificat pentru lansare in luna septembrie a acestui an, ar putea beneficia de o tehnologie care sa-i permita sa fie folosit fara a-l atinge, sau cel putin suntem indreptatiti sa credem asta, dupa ce compania producatoare a reusit sa obtina aprobarea pentru un „sistem de senzori” menit sa identifice gesturile utilizatorilor.
Tehnologia, intitulata (tradusa in lb. romana) „senzor multiatingere de proximitate şi modulare”, ar fi cea mai noua gaselnita a celor de la Apple, si ar presupune amplasarea unor senzori de proximitate de tip infrarosu, distribuiti 3D, care sa detecteze de la o anumita distanta miscarea degetelor utilizatorilor. Astfel, acesti senzori ar oferi utilizatorului posibilitatea de a naviga in interiorul sistemului de operare fara a atinge fizic dispozitivul.
Conform spuselor celor de la ValueWalk (publicatie online din Statele Unite), brevetul pentru aceasta tehnologie a fost trimis spre aprobare in luna martie anul trecut, primind in cele din urma si acceptul de care avea nevoie. Informatia a fost confirmata si de un oficial din cadrul unei institutii abilitate pentru patentare.
Foarte multa lume a fost reticenta tehnologiei touchscreen inainte de a aparea pe piata, ceea ce ma determina sa intreb: ce parere aveti voi, acum, vizavi de aceasta noua tehnologie?