Atât de fani încât și-au numit copilul Xiaomi

Am mai întâlnit până acum o mulțime de cazuri în care fanii companiilor și-au tatuat logo-ul sau numele acestora pe corp, și-au numit copiii după numele companiei sau și-au schimbat numele pentru a primi produse moka de la companie. Gen, îți schimbi numele în „iPhone 5S” pentru a primi un iPhone 5S pe gratis, iar asta nu te va costa niciun ban, ci te va urmări toată viața, vei trăi cu numele ăsta și lumea te va evita ori își va bate joc de tine la modul „iPhone 5S, ești cam neproductiv azi, nu te mai ține bateria sau?”. Avem

Se lucrează la volocopter

Pe scurt, volocopterul este un taxi care te va duce oriunde ai nevoie, în timp foarte scurt, iar asta pe calea aerului. Sună bine, nu? Bine, mai puțin pentru cei care au frică de înălțimi, însă pentru restul sună bine. Cu siguranță sună bine, mai ales pentru locuitorii Bucureștiului, care scrâșnesc din dinți imediat cum pleacă la muncă, că e trafic infernal și nu ajung în timp util unde și-au propus. Un start-up german are de gând să revoluționeze transportul urban, iar asta printr-o mașină zburătoare care va putea fi utilizată în regim de taxi/Uber, pentru a transporta până și

Despre Elon Musk și experimentele secrete ale acestuia: citirea gândurilor

Neuralink, companie deținută de către Elon Musk, a trimis o scrisoare către oficialii din San Francisco, iar în această scrisoare se precizează faptul că compania testează niște implanturi care ar putea citi gândurile. În urma acestui experiment inedit, oamenii ar putea avea abilități mentale la care doar au visat, asemănătoare cu cele ale unei Inteligențe Artificiale. Incipitul experimentelor a început deja, cum este de așteptat, pe cobai. În scrisoare se prezintă și planurile pentru construirea unei săli de dimensiuni modeste de operație, cât și pentru o încăpere pentru găzduirea cobailor. Ce era știut deja este faptul că anul trecut a

Este de necrezut! Iată ce se întâmplă cu statuile de pe Insula Paștelui

Printre multe alte lucruri, încălzirea globală pune în pericol statuile uriașe de pe Insula Paștelui. Insula Paștelui este din ce în ce mai afectată de creșterea nivelului mărilor, iar până în anul 2100, nivelul apei va crește cu aproximativ 2 metri, lucru care va face ca statuile gigantice de pe insulă să dispară complet pe viitor. Nimeni nu știe de ce au fost ridicate aceste statui, iar metoda prin care au fost ridicate reprezintă și ea un mister. Coloniștii olandezi au descoperit insula în anul 1722, iar istoricii încearcă de foarte mult timp să afle ce s-a întâmplat cu primii

Despre întinderea maximă a banchizei polare din acest an

Gheata marina arctica se topeste in fiecare primavara, dupa ce de la sfarsitul lunii febarurie pana pe la jumatatea lunii martie atinge un maximum de intindere. Se pare ca anul acesta, intinderea maxima a acestei banchize polare a fost printre cele mai mici intinderi inregistrate pana-n prezent. Cercetatorii au declarat ca a fost a doua cea mai mica intindere din ultimii 39 de ani, iar recordul in ceea ce priveste cea mai mica intindere maxima a banchizei polare a fost inregistrat chiar primavara trecuta. Potrivit masuratorilor facute din satelit, pe 17 martie, in momentul in care banchiza a avut cea

Telekom anunță internet nelimitat 4G pentru cartelele prepay

Cei de la Telekom au anunțat pe la sfârșitul anului trecut că vor oferi internet nelimitat 4G la orice tip de abonament. Acum, la vreo 5 luni distanță, aceștia au anunțat faptul că începând de azi vor oferi internet nelimitat 4G și clienților care folosesc cartele PrePay. Internetul nelimitat 4 G se activează dacă ai activă una dintre opțiunile N5/N6, unde ai nelimitat minute și mesaje în rețea, 1500/2000 de minute și mesaje naționale, 100/200 de minute internaționale mobil, cât și 5/6 GB trafic de date. Pe lângă astea, internetul nelimitat 4G va fi primit în mod gratuit, ca un

(P) Admiral, una dintre cele mai bune platforme cu jocuri de cazinou și pariuri sportive

Nu știu câți dintre voi ați auzit detalii despre Admiral, însă dacă sunteți pasionați de pariuri sportive și de jocuri de cazinou, atunci articolul ăsta a picat ca de minune pentru voi, asta fiindcă aici o să discut despre una dintre cele mai bune case de pariuri sportive online din țară. Deși Admiral a apărut pe piața online locală în luna iulie a anului trecut, se pare că platforma a adunat o mulțime de jucători în acest timp, care este unul relativ scurt. Platforma este autorizată, iar pasionații de pariuri sportive și de jocuri de noroc au intrat încă de

Una dintre cele mai mari greșeli făcute de către Facebook

Facebook a lansat în urmă cu 5 luni un algoritm care separă postările în care nu se investeau bani. Prin urmare, dacă nu băgai niciun ban în postările de pe pagina de facebook, atunci audiența ta era scăzută drastic, indiferent dacă aveai 100 de likeuri sau 300.000 de like-uri la pagină. Utilizatorii aveau două newsfeed-uri – Explore Feed și News Feed-ul normal. În primul dintre ele, oamenii găseau postările nepromovate, iar în cel de-al doilea, oamenii vedeau link-urile promovate și link-urile distribuite de prieteni. Aceasta schimbare a feed-urilor a fost disponibilă în 6 țări – Serbia, Slovacia, Sri Lanka, Bolivia,

Wonder Women ale României

Ne mândrim în fiecare zi cu voi – femeile, însă astăzi este o zi specială: este ziua voastră, a fiecăreia dintre voi și vrem să vă arătăm cât de mult însemnați pentru noi și pentru istorie. Tehnologia nu a fost din totdeauna, dar voi ați ajutat să devină ceea ce e. Fiecare femeie are un model profesional, însă puțini știu că de cele mai multe ori femeia în România a muncit de mult mai multe ori pentru realizările de-a lungul timpului, fiind propriul său model.   3 femei care ne-au impresionat și de care vrem să povestim astăzi:   Ana

Vonino Jax Q – review

În urmă cu câteva zile am primit în teste smartphone-ul Vonino Jax Q, un smartphone dual-sim cu procesor quad-core şi cameră foto principală de 8MP situat ca preţ sub 400 de lei. El este fratele mai mare al JAX QS şi Jax Mini. Primul lucru care mi-a plăcut a fost camera de 8MP, un smartphone cu un senzor mai bun nu cred că găsiţi în această categorie de preţ. În plus, camera foto poate fi activată prin comandă vocală fiindcă telefonul vine cu funcţia Cheese Shutter.
vonino Jax Q pozaVonino Jax Q are un display de 5 inch cu tehnologie IPS – 1280x720p, procesor Quad-Core MediaTek 6582, ARM Cortex A7 la 1.3GHz, 1GB RAM, memorie internă de 8GB ce poate fi extinsă prin intermediul unui card de tip microSD de până la 32GB, Android 5.0 Lollipop, cameră principală de 8MP cu Flash, cameră frontală de 2MP ce este capabilă de apeluri video, 3G şi baterie de 2000 mAh ce oferă o autonomie de 4 ore pentru apeluri şi o autonomie de 180 de ore când telefonul este în stand-by. Smartphone-ul are 128 de grame şi este disponibil în 4 culori: alb, negru, roşu şi albastru.

Performanţă
Având 1GB RAM, telefonul rulează foarte bine majoritatea aplicaţiilor şi jocurilor, iar spaţiul de stocare de 8GB este suficient dacă doriţi să instalaţi aplicaţii de mari dimensiuni. Vonino Jax Q nu a avut vreo întârziere în meniu, nu a dat vreun semn de oboseală şi nu a avut niciun fel de lag în aplicaţiile de socializare şi browsing.
Display
Ecranul de 5 inch cu rezoluţie HD este mai mult decât decent. Oferă unghiuri de vizualizare mari şi o experienţă plăcută de a viziona videoclipuri sau de a juca diverse jocuri.
Design
Designul este foarte atractiv. Butoanele de volum sunt situate pe maginea din dreapta şi butonul de alimentare este situat sub ele, ceea ce mi se pare mai mult decât ok. Port-ul USB îl găsim pe marginea inferioară iar port-ul Jack pe marginea superioară.
Sunet
Aici nu sunt multe de zis. Sunetul este decent iar difuzorul este destul de puternic încât să-l auzi atunci când eşti într-un autobuz aglomerat sau într-un spaţiu cu multe persoane.
Camera foto
Senzorul de 8MP de pe spatele smartphone-ului este bun. Fotografiile au un contrast decent, culorile sunt aproape de realitate şi realizarea fotografiilor se face într-un timp rapid.
Mai jos aveţi nişte poze făcute cu Vonino Jax Q:
IMG_20151121_032758IMG_20151121_035527IMG_20151121_160851IMG_20151121_033007
În pachet găsim smartphone-ul, bateria de 2000 mAh, încărcător pe USB 2.0, cablu microUSB – USB 2.0, carcasă de schimb, certificat de garanţie şi ghid de utilizare.

Vonino Jax Q este unul dintre cele mai bune smartphone-uri cu care m-am jucat în ultimul timp, are multe plusuri, un design atrăgător, oferă o performanţă plăcută şi, în plus, preţul său este foarte atrăgător. În această perioadă îl găsiţi la reducere, costădoar 330 de lei. Fără reducere el costă 400 lei, un preţ foarte decent pentru un asemenea smartphone. Eu vi-l recomand cu plăcere, îl puteţi achiziţiona de aici.

 

30 Comments

  1. Clau Răspunde
    • Ciprian Lospa Răspunde
      • cristi Răspunde
  2. Abarai Răspunde
    • Ciprian Lospa Răspunde
  3. Cătălin Corozanu Răspunde
  4. Matei Răspunde
  5. petru Răspunde
  6. stefan Răspunde
    • Ciprian Lospa Răspunde
  7. stefan vlad Răspunde
  8. stefan vlad Răspunde
  9. stefan vlad Răspunde
  10. Serban Cornel Răspunde
  11. Vlad Răspunde
  12. Rafa Răspunde
  13. Veronica Miron Răspunde
  14. Toni Răspunde
  15. radu mihai Răspunde
  16. stefan Răspunde
  17. radu mihai Răspunde
  18. delu Răspunde
  19. radu mihai Răspunde
  20. Gman Răspunde
    • Ciprian Lospa Răspunde

Reply