In fiecare an, data de 11 februarie marcheaza Ziua Europeana a numarului de urgenta 112. In Romania, 112 este folosit din pacate mai mult pentru farse si distractie.
112 este numarul unic pentru apeluri de urgenta utilizat in toate tarile Uniunii Europene. In Romania exista Sistemul National Unic pentru Apeluri de Urgenta (SNUAU) operat de Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS), care preia toate apelurile efectuate la numarul 112 si le distribuie cu maxima operativitate catre Politie, Jandarmerie, serviciul de Ambulanta si SMURD , in functie de natura problemei semnalata telefonic.
Numai ca, peste doua treimi din apelurile de urgenta nu sunt nici pe departe urgente ci mai degraba glume de prost gust, care pot bloca liniile catre 112, punand astfel in pericol vietile multor oameni care au intr-adevar nevoie de ajutor rapid.
Astfel, in anul 2012, din cele peste 18,5 milioane de apeluri, 68,5% au fost false, politia identificand si sanctionand 10.059 dintre cei care au facut aceste abuzuri. Nici in prima luna a acestui an lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Astfel, in ianuarie au fost inregistrate 1.460.285 apeluri. Dintre acestea, doar 429.739 au reprezentat cazuri de urgenta, acestea fiind directionate catre Ambulanta (264.058), Politie (93.961), ISU si SMURD (64.596), Jandarmerie (6.610), alte agentii, printre care si cele care au in grija cele doua autostrazi (551).
SNUAU a publicat o lista cu exemple de situatii de urgenta:
- Accidente de aviatie
- Accidente la metrou
- Accidente feroviare
- Accidente rutiere cu victime, persoane blocate
- Accidente navale
- Accidente montane
- Accidente in pesteri canioane
- Accidente determinate de factori de mediu
- Avarii sau accidente industriale
- Explozii
- Incendii
- Arsuri termice – electrice – chimice
- Cutremure
- Fenomene hidrologice/meteo periculoase
- Fulgerati/trasniti
- Prabusiri utilaje – constructii – arbori
- Agresiuni animale cu victime
- Pericol de agresiune insecte, animale
- Muscaturi/intepaturi animale/insecte
- Persoana inconstienta
- Persoane constiente cãzute in locuri publice
- Intoxicatii
- Probleme respiratorii severe
- Hemoragie grava
- Febra
- Lesin
- Conflicte si agresiuni fizice
- Lovire sau alte violente
- Omor/pruncucidere
- Rele tratamente aplicate minorilor
- Lipsire de libertate
- Talharie
- Furturi
- Inselaciune
- Folosire armament
- Distrugeri de bunuri
- Droguri consum/trafic
- Evadare
- Tentativa suicid
- Tulburarea linistii si ordinii publice
- Persoane disparute/gasite
- Cersetorie/spalare parbrize
De asemenea, violarea proprietatii si orice vi se pare suspect – cand sunteti martori la fortarea intrarii unui imobil, la agresiunea unor persoane, la un accident grav etc., trebuie sa sunati de indata la 112.